NT Interlinear Grec-Român

Aurora salvării

... din cauza inimii îndurătoare a Dumnezeului nostru, cu care ne-a vizitat Aurora din înalţime ...
Luca 1:78

După textul bizantin - majoritar: The New Testament in the Original Greek: Byzantine Textform,
arranged and compiled by Maurice A. Robinson and William G. Pierpont, Southborough 2005.
Noul Testament - latinizat

Autor & Copyright: Rudolf Kretzek
Webdesign/App. Rudolf Klockner

Necesitatea traducerii Bibliei

Biblia este cartea prin care Dumnezeu vorbește cu noi, oamenii. Textele originale ale Bibliei sunt scrise în limbi care, celor mai mulți dintre noi, ne sunt străine. De aceea Biblia trebuie tradusă în limba pe care o înțelegem.

Traducătorul nu este autorul textului. În procesul traducerii, lui nu i se permite să introducă ceva în text și nici să elimine cuvinte conform unor preferințe personale. El tebuie să traducă textul cât mai exact. Pe cititorul Bibliei nu-l interesează ce gândește traducătorul, ci vrea să știe ce îi comunică Dumnezeu.

Este dreptul cititorului să pretindă ca traducătorul să-i redea cât mai exact originalul. Biblia conține cuvintele celei mai mari instanțe din univers. Ea prezintă gândurile unicului Dumnezeu adevărat – puse în cuvinte scrise. Traducătorul este doar mesager care transmite mesajul primit. Nu este mesajul conceput de el. Mesagerul redă cuvintele altuia. De exemplu, el poate reda cuvintele regelui sau unei alte instanțe. Oamenii care ascultă ce transmite mesagerul, de fapt aud cuvintele regelui comunicate prin el. Sarcina mesagerului este să redea cuvântul regelui cât mai clar și mai cât mai exact posibil.

Cuvântul „traducere“ provine din limba latină: tra-dúcere și înseamnă „a conduce dincolo“.
Traducerea Bibliei se poate ilustra cu un râu situat la granița dintre două popoare care vorbesc limbi diferite. Unii vorbesc limba greacă, iar ceilalți vorbesc limba română. Traducătorul trece „limba“ dintr-o pare în cealaltă. El este ca un luntraș: un intermediar.

A traduce înseamnă a schimba doar forma. Conținutul rămâne același.

Sursa pentru textul original

Textul grecesc este redat după cel bizantin – majoritar, numit:
The New Testament in the Original Greek Byzantine Textform, 2005 (Maurice A. Robinson, William G. Pierpont).

Pentru realizarea acestei lucrări s-a folosit ca sursă textul bizantin pentru că se presupune că el este cel mai apropiat de original. S-a ajuns la această concluzie în urma existenței mai multor argumente.

De exemplu, Evanghelia scrisă de Ioan a fost redactată în Asia Mică. Presupunem că după original s-au făcut cinci copii: una pentru Egipt, una pentru Iudeea, una pentru Samaria, una pentru Italia și una pentru Grecia.

Să presupunem că în cea din Egipt s-a făcut o greșeală la scris: în loc de „Fiu“ a fost scris „Dumnezeu“ (vezi Ioan 1:18)
μονογεὴνς υἱός ὁ ὢν εἱς τὸν κόλπον τοῦ πατρὸς = unicul Fiu, cel fiind în sânul Tatălui;
ὁ μονογενὴς θεὸς ὁ ὢν εἱς τὸν κόλπον τοῦ πατρὸς = unicul Dumnezeu, cel fiind în sânul Tatălui;
Cine este în sânul Tatălui? Unicul Fiu sau unicul Dumnezeu? Care este textul corect?

E de preconizat cel majoritar, nu excepția. Faptul că alți copiiști au făcut aceeași greșeală, pare neverosimil. Poate era în alt loc o altă greșeală în textul care a fost dus la Roma. Și în acest caz, cei mai mulți cititori aveau textul corect.

Jusificarea realizării acestei traduceri

Biblia românească conține în unele versiuni multe cuvinte slavone, învechite. În consecință, se citește „într-o limbă“ și se predică în „altă limbă“, adică în limbajul actual.

Românii pretind că sunt descendenții romanilor și că au un limbaj latin. De aceea, în traducerea de față s-a încercat – atât cât a fost posibil – folosirea cuvintelor de origine latină, chiar dacă unele nu sunt folosite în vorbirea curentă actuală.

Surse bibliografice consultate

The New Testament in the Original Greek Byzantine Textform 2005 by Maurice A. Robinson and William G. Pierpont
Textul grecesc Nestle-Aland, ediția a 26-a
H KAINH ΔΙΑΘΗΚΗ - Textus Receptus
Septuaginta 1979 Deutsche Bibelgesellschaft Stuttgart
Biblia de la Iași - N. Nitzulescu 1874, 1911, 1926
Noul Testament CLV - 1993
Elberfelder Bibel - CSV
Interlinear grec-german, Dietzfelbinger
Dicționar grec-german, Dr. G.E.Benseler şi Dr. K.Schenkel 1904
Dicționar grec-german, D. Dr. phil. h.c. Walter Bauer 1958
Sprachlicher Schlüssel, F. Rienecker, 1987
Kommentar zum Neuen Testament editat de D.Theodor Zahn 1905
Kurzgefasster Kommentar editat de D.H.Strack şi D.O.Zöckler
Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch de H.L.Strack şi P. Billerbeck.

Scopul acestei traduceri

Alături de traducerea lui Dumitru Cornilescu, astăzi există multe alte traduceri ale Bibliei în limba română. Cei mai mulți traducători încearcă să redea textul original într-un limbaj cât mai inteligibil. Dar acest proces este în detrimentul exactității.

Această traducere a încercat să rămână cât mai aproape de textul original și este concepută pentru cei care nu cunosc limba greacă, dar care în afară de traducerea lui Dumitru Cornilescu mai vor să aibe o traducere „de comparație“. Ea intenționeză să conducă la cunoașterea și aprecierea profundă a Domnului Isus Cristos și a Cuvântului Său.

Traducerile noi au condus în ultima vreme la apariția unor controverse. Ar fi bine ca cititorul unor asemenea traduceri să vadă beneficiul pe care îl poate avea intrând în contact cu aceeași idee redată în diferite forme lingvistice. Va avea avantajul de a înțelege mai bine cuvântul oferit de Dumnezeu. Combaterea sau respingerea unei traduceri este justificată doar atunci când conține foarte mari erori.

Această traducere nu pretinde să oferă o traducere mai bună decât cea a lui Dumitru Cornilescu. Dar pe lângă aceasta, este bine să existe și una care redă mai minuțios cuvintele din manuscrisele grecești. Cei care vor să studieze Biblia, au avantajul să aibe două traduceri, unde o traducere elimină deficiențele celeilalte și invers.

Dificultățile unei traduceri

Cine cunoaște o altă limbă în afară de cea maternă, poate confirma faptul că nu se poate face o traducere care să ofere o corespondență exactă cu originalul din toate punctele de vedere. Atunci când vocabularul folosit în traducere trebuie armonizat cu formele gramaticale de exprimare corectă – astfel încât să se respecte și topica limbii de sosire, apar unele complicații. În plus, este mult mai greu să se facă traducere dintr-o limbă orientală în una occidentală și mai ales dintr-o limbă veche în una actuală.

Textul biblic a fost scris în ebraică, aramaică și greacă, într-un timp istoric diferit de vremurile noastre și în alt context cultural. Așa se explică unele diferențe în ce privește înțelegerea aceluiaș mesaj transmis prin intermediul unui text – lucru care poate obstrucționa observarea ideii sau a esenței lui. Chiar și o traducere mai puțin reușită poate fi folosită de Dumnezeu ca să-i vorbească celui care-L caută pe El. Totuși această excepție nu trebuie să fie folosită ca scuză pentru realizarea unor traduceri deficitare.

Încă de la începutul creștinismului textele biblice au fost traduse – egipteană, siriană, latină – care au fost acceptate, folosite și apreciate. Astăzi avem mai multe traduceri; unele mai „libere“, altele mai „exacte“. Chiar și aceste traduceri au fost revizuite în decursul anilor. Limba nu este ceva static. Ea se modifică în timp.

Biblia conține unele întrebări care vorbesc despre necesitatea înțelegerii semnificației textelor ei. De exemplu: „Înțelegi ce citești?“ (Faptele Apostolilor 8:30). Această întrebare a lui Filip pe care i-a adresat-o eunucului etiopian, a primit ca răspuns o altă întrebare: „Cum aș putea (să înțeleg), dacă nu mă va călăuzi cineva?“

Pentru a ni se revela, Dumnezeu a folosit limbi omenești, inspirând atât scriitorii – ca redactori (2 Petru 1:21), cât și fiecare cuvânt pe care l-au folosit ei în transmiterea mesajului Sfântei Scripturi (2 Tim. 3:16).

Nu există o Biblie completă sau întreagă „originală“. Astăzi avem doar fragmente sau manuscrise (aproximativ 5300 de exemplare). Din acestea „s-a reconstruit“ texul original. Pentru că unii au folosit manuscrise mai vechi iar alții unele mai noi, avem diferențe de text chiar și în „reconstrucțiile“ așa-zis „originale“ (Textus receptus, textul majoritar sau bizantin, și Nestle-Aland). Diferența dintre manuscrise este în proporție de aproximativ 5-8%. Datorită faptului că se găsesc manuscrise tot mai vechi, se poate reconstrui cât mai exact „originalul“. Important este faptul că Dumnezeu ne-a dat acest Cuvânt, prin care putem cunoaște tot ce este necesar pentru salvarea noastră.

Este evident faptul că orice traducere depinde de traducător. Nu există nicio traducere fără greșeli, cu pretenția că ar fi „inspirată“, ci ea va fi totdeauna un compromis între „literal“ (ce cuvinte folosește textul în original) și „comunicativ“ (ce vrea să spună textul). Cititorul român care nu are posibilitatea de a studia limbile în care s-a scris Biblia, trebuie să fie mulțumit cu o traducere.

Pentru ca cititorul să poată studia cuvântul din original, s-a conceput o formă de scriere cuvânt sub cuvânt, adică inter-lineară. Primul rând oferă cititorului textul grecesc. Al doilea rând redă numărul Strong al cuvântului. Sub cuvântul grecesc și numerotația Strong este scris cuvântul românesc. În fața lui apare câteodată cifra care indică ordinea acestuia în propoziție – conform Topicii limbii române actuale. Unor versete le sunt adăugate explicații suplimentare.

Jusificarea realizării acestei traduceri

Biblia românească conține în unele versiuni multe cuvinte slavone, învechite. În consecință, se citește „într-o limbă“ și se predică în „altă limbă“, adică în limbajul actual.

Românii pretind că sunt descendenții romanilor și că au un limbaj latin. De aceea, în traducerea de față s-a încercat – atât cât a fost posibil – folosirea cuvintelor de origine latină, chiar dacă unele nu sunt folosite în vorbirea curentă actuală.

S-a încercat revenirea la sensul cuvintelor conform DEX-ului și nu după tradiția creștină.

Să luăm ca exemplu, cuvinele „împărat“ și „împărăție“.
Comuniștii nu au agreat ideea și conceptul de „rege“. Astfel a fost eliminat tot ce aparținea de rege: Regat, rege, tron, sceptru. În versiunea Cornilescu a Bibliei se folosesc termenii de pe timpul lui „Țepeș Doamne“. Totuși la cărțile intitulate „Împărați“ a rămas în paranteză termenul „Regi“.

Conform DEX:
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.
ÎMPĂRĂȚÍE ~i f. 1) Stat guvernat de un împărat; imperiu. Împărăția cerului = rai.

Un imperiu este deci un teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. Nu este corect să spunem, de exemplu, „Împăratul Sodomei“, pentru că este vorba doar despre un domnitor peste un oraș și nu al unui întreg imperiu. Titlul de împărat a apărut mult mai târziu, în imperiul roman. Domnul Isus nu are un imperiu (mai multe țări cucerite și exploatate) ci un regat; dar nu este vorba despre un teritoriu, ci doar despre oameni care Îl acceptă ca Stăpân în viața lor.

Cuvinte sau expresii învechite au fost înlocuite:
Exemplu: Avraam a născut pe …
a naște după DEX:
1. verb transitiv (D. femei) A aduce pe lume un copil.
2. verb transitiv (Învechit; d. bărbați) A concepe.

Cristos, Christos sau Hristos?

Ortodocșii spun că mai demult ei foloseau ambele variante (Christos și Hristos). Eminescu sau Coșbuc scriau tot Christos: mulțămind lui Christos, Te sărut, Doamnă, frumos. EMINESCU, O. I 149. Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină. COȘBUC, P. I 115.

Azi sunt folosite toate trei variante. Fapt. 11:26 ne spune: Și pentru întâia dată, discipolii au fost numiți creștini în Antiohia. Deci creștini sunt cei care îl urmează pe Cristos. La fel cum marxiști sunt adepți al marxismului (K. Marx)

Deci e făcut un acord între persoană și adepții persoanei. Corect ar fi: Adepții lui Hristos se numesc hreștini (și nu creștini) - formă care nimeni nu ar vrea s-o folosească (fiind învechită). Oare se poate spune: Locuitorii din Craiova se numesc hraioveni? Sau descendenții lui Ham (Gen.5:32) se numesc camiți? De aceea s-a făcut acordul: Cristos – creștin.

Din DEX:
apóstol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos.
CREȘTINÍSM s. n. Ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Isus Cristos.
MESÍA s. m. sg. (În textele biblice) Mântuitor al lumii; spec. (la creștini) Isus Cristos

creștín (creștínă), adj. apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare pop. a fost chrestianus. Der. necreștin, adj. (necredincios, păgîn); necreștinesc, adj. (păgîn); creștinește, adv. (ca un creștin); creștina (var. încreștina, creștini), vb. (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adj. (care nu este botezat); creștinism, s. n. (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, s. f. (înv., creștinătate); creștinătate, s. f. (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al lat. christianitas

CRISTOLOGÍE s. f. parte a teologiei creștine care tratează despre persoana lui Cristos și despre raporturile sale cu Dumnezeu și cu umanitatea. (
grecește: Hristos
latin: Christos
român, ca limbă latină: Cristos